Summitul din Alaska nu a adus un armistițiu, dar Rusia consideră întâlnirea un succes, conform New York Times și The Guardian.
Andrei Guruliov, general în rezervă și membru al parlamentului rus, a declarat că declarațiile lui Putin din cadrul întâlnirii cu Trump de vineri au demonstrat o poziție „de neclintit” a Kremlinului.
Guruliov a scris pe canalul său de Telegram că o realizare importantă a fost faptul că Putin i-a putut explica direct lui Trump motivele războiului, scrie New York Times.
Observatorii occidentali avertizaseră administrația Trump că Putin nu și-a schimbat poziția și nu este pregătit pentru un armistițiu. Aceștia au considerat summitul o victorie pentru Putin, deoarece invitația în SUA îl scoate din izolarea impusă de lumea occidentală.
Maria Zaharova, reprezentanta oficială a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, a comentat pe canalul său de Telegram primirea călduroasă oferită de Trump lui Putin.
„Presa occidentală se află într-o stare care poate fi numită nebunie, la limita nebuniei totale: timp de trei ani au vorbit despre izolarea Rusiei, iar astăzi au văzut covorul roșu care l-a întâmpinat pe președintele rus în Statele Unite”, a subliniat Zaharova, citată de Tass.
Sursa https://www.hotnews.ro