Polițiștii botoșăneni au făcut noi controale în Piața Centrală.
Pe 4 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională, în zona Pieței Centrale, din municipiul Botoșani.
În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 100 de persoane și au verificat 30 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 7.000 de lei.
Dintre sancțiuni, 3 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și 26 pentru abaterile comise la regimul rutier.
Ca măsură complementară, a fost reținut un permis de conducere.
La acțiune, polițiștii au beneficiat și de sprijinul jandarmilor.