O nouă acțiune organizată în trafic de polițiștii botoșăneni.
Pe 29 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi împreună cei din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au organizat o acțiune pentru menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, realizarea unui climat de ordine și liniște publică, depistarea în trafic a conducătorilor auto care au consumat băuturi alcoolice precum și a celor care nu poartă în timpul deplasării, pe drumurile publice, centura de siguranță, în localitatea Dorohoi.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și oprite pentru control, 20 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 8.000 de lei.
Totodată, unui șofer i s-a reținut certificatul de înmatriculare.
Dintre sancțiuni, 12 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG)195/2002 privind circulația pe drumurile publice.