Acțiunea de control a avut loc timp de câteva ore în cursul zilei de vineri.
La data de 27 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică, împreună cu cei ai Biroului Rutier și jandarmi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în zona Pieței Centrale, din municipiul Botoșani.
Activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 09:00-13:00, prilej cu care au fost legitimate peste 60 de persoane, fiind dispersate 8 grupuri predispuse la comiterea de infracțiuni, Totodată, au fost verificate și 15 autovehicule identificate pe arterele din proximitatea pieței.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 4.000 de lei, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, abateri la regimul rutier și nerespectarea prevederilor legale privind produsele din sectorul agricol.