Acasă > Stiri Botosani > Raed Arafat cere pregătirea populației după incidentele cu drone: Este normal să vorbim

Raed Arafat cere pregătirea populației după incidentele cu drone: Este normal să vorbim

Raed Arafat.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a declarat că România trebuie să pregătească populația pentru situații precum atacuri cu drone, conflicte armate sau atentate teroriste, la fel cum au fost dezvoltate campaniile de informare privind comportamentul în caz de cutremur.

Potrivit acestuia, informarea cetățenilor nu trebuie confundată cu inducerea panicii, iar statele de pe Flancul Estic al NATO au început deja astfel de programe.

„Este normal să vorbim”

Șeful DSU a afirmat că autoritățile trebuie să discute deschis despre riscurile de securitate și despre modul în care populația ar trebui să reacționeze în situații de urgență.

„Trebuie să discutăm deschis despre riscurile care sunt în jurul nostru. Teoria că inducem panică, să nu vorbim. Și, din păcate, uneori, când vorbim, mai apar și la nivel de media. În unele zone, mai apar comentatori care exact vor să se folosească de faptul că încercăm să pregătim populația, să înceapă ei să inducă în panică populației și să spună că de ce vorbim. Este normal să vorbim. Țările care sunt pe Flancul estic încep să vorbească. Țările baltice vorbesc cu populația deschis. A vorbi deschis și a pregăti populația nu înseamnă că se va întâmpla ceva mâine”, a declarat Raed Arafat, la Euronews România.

„Faptul că te pregătești nu înseamnă că se va întâmpla”

Șeful DSU a comparat actuala nevoie de informare privind riscurile de securitate cu campaniile de pregătire pentru cutremure, despre care spune că, în trecut, erau evitate din teama de a nu crea panică.

„Înseamnă că suntem mai bine pregătiți. Așa cum înainte, dacă vă duceți aminte, nu vorbea nimeni de cutremure, pentru că era tot timpul această chestie că inducem panică, mai bine nu vorbim. Același lucru, încet, încet trebuie să-l intensificăm, inclusiv în caz de conflict și să spunem în caz de atacuri teroriste ce trebuie să faci, cum trebuie să te comporți? Faptul că te pregătești nu înseamnă că se va întâmpla”, a afirmat Raed Arafat.