Remarcam la pauza meciului Dinamo – FC Botoşani câtă "echidistanţă" există în studioul Digi Sport, una dintre televiziunile care a transmis în direct deja celebrul meci în care moldovenii au răpus bucureştenii.
În studio erau trei invitaţi, între care doi foşti dinamovişti: Ianis Zicu şi Florin Bratu. Primul a jucat în trei rânduri la Dinamo, peste 100 de meciuri în Liga 1 şi 25 de goluri în tricoul alb-roşu, celălalt cu două stagii în Şoseaua Ştefan cel Mare, 67 de meciuri şi 28 de goluri pe prima scenă fotbalistică.
Al treilea invitat, un ziarist de la Gazeta Sporturilor.
Aşadar, doi „câini roşii” ar fi trebuit să fie imparţiali.
Ei bine, ce credeţi că au discutat ei la finalul meciului? Că în minutul 92 ar fi trebuit ca arbitrul să dea penalty la o intervenţie a lui Kuku în propriul careu. Iar Zicu şi Bratu încercau să argumenteze cu ceea ce făceau ei pe teren. Probabil inclusiv când jucau pentru Dinamo.
Ceea ce s-a întâmplat duminică seară în studioul Digi Sport reprezintă doar un episod din tratamentul zeflemitor şi dispreţuitor de care FC Botoşani are parte de la promovarea în Liga 1. Fie că-i vorba de Digi sau de Look, indiferent de rezultat, roş-alb-albaştrii sunt ţinta ironiilor realizatorilor, comentatorilor şi invitaţilor.
Când FC Botoşani a administrat prima înfrângere lui Dinamo pe teren propriu după vreun an de zile cel mai important lucru era o fază din minutul 92.
Iar în studio era înmormântare. Nişte feţe precum cele de duminică seară, de la Digi, cred că n-am mai văzut din noaptea prezidenţialelor, la Antena 3, când „în grupa presei” răgea la Ponta că de ce şi-a recunoscut înfrângerea în faţa lui Iohannis.
Ei, fair-play – ul lui Victor Viorel de atunci reprezintă o raritate nu doar pe terenurile de fotbal, ci şi în studiouri.
Îmi amintesc că acelaşi Radu Naum exclama consternat acum câţiva ani ceva de genul: „Vă vine sau nu să credeţi, FC Botoşani este pe locul 2!”. După care au urmat nişte discuţii că, na, clasamentul de fapt e înşelător, că nivelul competiţiei e slab, că FC Botoşani de fapt doar s-a apărat (din câte ştiu eu doar cu 0 – 0 nu ajungi niciodată pe locul 2) şi alte dintr-astea menite să ştirbească din performanţa momentului.
Exact aceeaşi tactică s-a aplicat şi duminică seară: „bă, au câştigat ăştia, dar trebuia să dea un 11 metri”.
La fel s-a întâmplat şi după egalul cu CFR, când s-a declanşat un veritabil cor de bocitoare în frunte cu directorul gsp, că săracii milionari clujeni, cât de furaţi au fost ei de arbitri.
Inutil să mai spunem că invers, adică atunci când FC Botoşani este clar dezavantajată, nu mai plânge nici un realizator TV, invitat, jurnalist. Atunci sunt alte lucruri mult mai importante de spus, remarcat, comentat.
Ai impresia că oamenii ăştia plâng doar într-o direcţie.
De parcă ar fi nişte bocitoare… vesele.
Redacția Botoșăneanul
Nov 03, 2024
ACCIDENT pe drumul Botoșani – Suceava: Pieton lovit în plin de un șofer de 26 de ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 03, 2024
Primarul și-a amintit cum era antreprenor și se chinuia să plătească salariile angajaților – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 03, 2024
Botoșănean dat jos din camion după un control cu nereguli grave
Redacția Botoșăneanul
Nov 03, 2024
Biserică din Botoșani sfințită de mitropolit, moment emoționant pentru preotul paroh
Redacția Botoșăneanul
Nov 03, 2024