Studiul alternativelor de traseu pentru viitorul drum de mare viteză care va lega Autostrada A7 de municipiul Botoșani a fost finalizat!
Documentația tehnică realizată de firma Consitrans a fost aprobată în cea de-a doua etapă a Analizei Multicriteriale (AMC II). După analiza celor două variante de traseu, selectate anul trecut, miercuri, la Suceava, a fost stabilită varianta finală a drumului de mare viteză Botoșani – Suceava, variantă care va fi supusă aprobării CTE-ului din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
„Prin stabilirea variantei optime de traseu pentru Drumul Expres s-a făcut un pas foarte important în implementarea acestui proiect. Nodul de la Huțani, a cărui formă va fi definitivată în urma auditului de siguranță rutieră, a fost menținut. Acesta este esențial atât pentru succesul proiectului, cât și pentru oportunitățile de dezvoltare ale județului nostru. De-a lungul timpului, am solicitat în mod expres acest nod de descărcare pentru a maximiza potențialul de dezvoltare al zonei. La Bucecea se dezvoltă un parc industrial, iar prin DJ291 se va colecta traficul dinspre Dorohoi și cele două puncte vamale: Siret și Racovăț”, a declarat senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
Drumul de mare viteză Botoșani – Suceava va fi o construcție nouă, care va porni din apropierea Aeroportului Salcea, de pe A7, și va ocoli localitățile Dumbrăveni – Huțani – Vlădeni – Baisa, până în zona Mănăstirea Doamnei, unde va conecta cu viitoarea centură a municipiului Botoșani. Aceasta va reduce distanța dintre Salcea (Autostrada A7) și viitoarea centură a municipiului Botoșani la 20 de kilometri. Va avea o lățime a părții carosabile de 22,5 metri, cu câte două benzi pe sens și va permite o viteză de deplasare de 120 de km/h. Sensurile de mers vor fi delimitate prin separatoare. Proiectul include 15 poduri și pasaje, cu o lungime totală de 2,6 kilometri, spații de servicii, un punct de sprijin pentru întreținere la Huțani și sisteme moderne de siguranță rutieră.
„Tot în această săptămână, au început studiile geotehnice, deminările și descărcările arheologice. De asemenea, s-au solicitat avizele necesare pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate. Este un proiect major, cel mai important al județului Botoșani, și cred cu tărie că este pașaportul nostru pentru dezvoltare”, a conchis senatorul Doina Federovici.
(comunicat PSD Botoșani)
ASTĂZI: Peste 200 de elevi botoșăneni nu au dat simularea la matematică
Oana Sava
Mar 18, 2025
Crin Antonescu ajunge la Botoșani la finele săptămânii
Gabriela Erdic
Mar 18, 2025
Adrian Mutu a fost dat afara de la Petrolul după eșecul cu FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Dispar bancomatele din România: Cu ce vor fi înlocuite ATM-urile
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile