La finalul slujbei religioase ținută cu ocazia Ziua Armatei Române de către un sobor de preoți, protopopul Lucian Leonte le-a adresat câteva cuvinte celor prezenți la această ceremonie.
Acesta și-a început cuvântarea cu un omagiu adus celor care lucrează în Armată, considerându-i cei mai aleși fii ai neamului.
„Ne-am obișnuit să cinstim eroii și armata și am făcut-o și astăzi prin rugăciune înaintea bunului Dumnezeu. Și ne rugăm în continuare ca acest stâlp al țării și al românilor să rămână în continuare în aceeași demnitate și slujire,
Protopopul Lucian Leonte
De asemenea, părintele protopop le-a transmis celor care activează în Amată să poarte drapelul țării cu mare fidelitate si dăruire si să strălucească în aceleași fapte pe care le-au avut înaintașii.
Nu în ultimul rând a evidențiat importanța lui Dumnezeu în munca a acestor oameni de seamă ai țării deoarece, potrivit protopopului, acestia săvârșesc pentru Dumnezeu ce anume fac pentru țară și pentru popor.
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Iftime, de lângă Flutur: Dumnezeu o să ne ajute după măsura și după priceperile noastre – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Avarie la Leorda: Se oprește apa în mai multe localități
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
CLIPUL ZILEI: Botoșănenii chemați la vot în număr cât mai mare pe 9 iunie
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024