Un grup de părinți s-a deplasat miercuri la sediul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani pentru a discuta cu Mihaela Huncă cu privire la o învățătoare de la Școala nr. 13. Oamenii au fost primiți de inspectorul școlar general în jurul orei 13:00.
Pe scurt, cei aproximativ 15 părinți au copii în clasa întâi la Elena Apăștinei de la școala menționată. Învățătoarea ar urma să se pensioneze iar copiii ar urma să fie preluați de o altă doamnă de anul viitor. Părinții au fost extrem de categorici cu privire la dorința de continuitate a doamnei, la clasă.
”Când copiii au terminat claa zero ni s-a promis că dna va rămâne în continuare. Ar fi trebuit să ni se spună de atunci că doamna nu va putea continua și atunci ne-am fi reorientat și noi nu?”, spunea un părinte.
”Ne-am trezit în situația în care am amenajat sala, am cumpărat toate cele necesare pentru copii să învețe patru ani de zile și acum ne putem trezi că ne mută copiii în alte clase, prin această palmă care ni se dă”, a arătat un altul.
„Copiii sunt mici și s-au obișnuit cu doamna, este greu să se acomodeze cu altă învățătoare și nu cred că e normal să-i bulversezi cu astfel de schimbări. Noi o să cerem ca doamna să rămână pentru a-și putea duce clasa la capăt” – mama unui copil.
Ba mai mult, au povestit că la începutul clasei întâi nu li s-ar fi adus la cunoștință faptul că învățătoarea s-ar fi putut pensiona. Din contră. Iar mai departe situația se complică, ori a fost complicată de altcineva. Pentru că părinților li s-ar fi spus că doamna ar fi primit aprobare pentru a continua de la Consiliul de Administrație al școlii însă directorul ar fi comunicat postul ei, ca fiind vacant, trecând astfel peste decizia CA-ului.
Fals.
”Grupul de părinți care a venit de la Școala Gimnazială nr. 13 Botoșani a dorit să știe dacă există posibilitatea ca la clasa unde nvață copiii dlor poate să rămână o d-nă învățătoare care se pensionează acum. Vreau să menționez că d-na învățătoare respectivă a beneficiat de acea prelungire de trei ani, la pensie, conform legii și că în acest moment noi nu avem pârghia legală astfel încât să le putem garanta că și la anul dna învățătoare va rămâne la clasa dlor”
Mihaela Huncă, inspector școlar general
După aproximativ o oră de discuții, oamenii au înțeles de ce doamna nu ar mai putea avea continuitate la catedră. Ar mai fi o singură posibilitate, însă extrem de firavă și anume plata cu ora.
”Da, se poate. Pe toate posturile, trecând de toate etapele, dacă nu se ocupă, nou apelăm la cadrele didactice pensionare și există posibilitatea la plata cu ora. Dar eu nu pot ști traiectoria, dacă postul rămâne vacant în septembrie, atunci noi putem apela și la această variantă”
Mihaela Huncă, inspector școlar general
În respectiva clasă s-ar afla și unul dintre copiii prefectului Dan Nechifor, a unui inspector școlar dar și a unui alt cadru didactic. Elena Apăștinei este una dintre învățătoarele care și-a dedicat practic o parte din viață sistemului educațional și care a fost extrem de căutată de părinți pentru a le educa copiii. Plecarea doamnei la pensie, în opinia multor oameni ar însemna o pierdere imensă pentru învățământul de la Botoșani.
ELENA APĂȘTINEI:
Tot mai multe tentative de suicid la Botoșani: De multe ori pacienții ascund
Oana Sava
Dec 05, 2024
Gabriela Erdic
Dec 05, 2024
Gabriela Erdic
Dec 05, 2024
Tânără din Botoșani prinsă la furat în mall
Redacția Botoșăneanul
Dec 05, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile