Un număr de 20 de cadre didactice de la Gimnaziul ”Grigore Vieru” din Edineţ participă la acest sfârșit de săptămână la cursuri de predare a competențelor – cheie europene.
Acestea sunt susținute de Adriana Cojocariu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială nr. 13 din municipiu, în cadrul unui proiect european denumit generic SKATE și accesat de unitatea de învățământ botoșăneană și cofinanțat de Primărie.
Cadrele didactice din orașul menționat al Republicii Moldova învață astfel despre opt competente cheie, așa cum au fost ele stabilite de Comisia Europeană. Vorbim despre competențe de alfabetizare, multilingvistice, în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii, digitale, personale, sociale și de a învăța să înveți, cetățenești, antreprenoriale, de sensibilizare și expresie culturală.
Adriana Cojocariu, formator în cadrul proiectului SKATE
”Colegii din România vă transmit toate cele bune și abia așteaptă să ne întâlnim cu toții. Am făcut și la Botoșani cele două sesiuni, după ce ne-am întors de la Edineț și când vom termina, ne vom vedea ca să schimbăm împreună impresii și exemple de bună practică”.
Este cea de a doua sesiune de formare care are loc la Edineț, după precedenta, organizată la sfârșitul lunii august.
Cea din acest weekend are în centru competențele STEM, cele care stabilesc o fundație solidă în Știință, Tehnologie, Inginerie și Matermatică.
În paralel, la Botoșani, alte 20 de cadre didactice se specializează, prin același proiect, în amintitele competențe-cheie.
Vineri, înainte de debutul propriu-zis al proiectului, Raluca Bălășcău și Alexandra Aolăriței, consilier dezvoltare personală, respectiv facilitator, au propus participanților un exercițiu de energizare în care participanții au trebuit să continue afirmația ”dacă aș fi o țară, aș fi…”.
Unele cadre didactice au ales Italia, altele Franța, Olanda, Spania, Elveția, Austria ori Norvegia, însă cele mai multe au optat pentru Republica Moldova ”deoarece aici trăiesc”, ”pentru credință”, ”pentru frumusețe”.
O profesoară de dincolo de Prut a răspuns că… ”Dacă aș fi o țară, aș fi România, sora noastră mai mare. Ne apropie cultura, vorba, portul, tradițiile”.
Aceasta după ce, în deschidere, Irina Neaun, directorul Gimnaziul ”Grigore Vieru, a urat ”bun venit fraților noștri de peste Prut”.
Proiectul SKATE - Skills - Knowledge - Attitude - Training - Experience - on Cross Border Level (Abilităţi-Cunoştinţe-Atitudine-Formare-Experienţă - la nivel transfrontalier), cod proiect ROMD 00430, este implementat în cadrul Programului Interreg Next România - Republica Moldova 2021-2027 de Şcoala Gimnazială 13 Botoşani, în parteneriat cu Gimnaziul ”Grigore Vieru” din Edineţ.
Proiectul prevede și transformarea unei clase a Școlii Gimnazile conduse de prof. Mihaela Filip în una SKATE.
0 de euro este valoarea totală a proiectului, din care peste 7% reprezintă cofinanțarea asigurată de Primăria Botoșani.