Gărzile efectuate de medici, obligatorii prin contract, ar putea fi recunoscute oficial ca vechime în muncă, potrivit unui proiect legislativ depus în Parlament de senatorul Cătălin Silegeanu.
Inițiativa propune alinierea statutului personalului medical cu cel al altor angajați din serviciile de urgență și apărare, pentru care munca în ture și permanențele sunt luate în calcul la stagiul de cotizare.
Proiectul prevede ca activitatea de gardă să fie integrată în vechime, având în vedere caracterul continuu al activității și rolul crucial în funcționarea sistemului sanitar. Inițiativa urmărește recunoașterea juridică a muncii medicale, fără a modifica regimul muncii suplimentare sau a genera costuri bugetare suplimentare.
„Proiectul nu implică cheltuieli suplimentare pentru bugetul de stat, întrucât gărzile sunt deja remunerate; efectul constă exclusiv în recunoașterea lor ca vechime, cu consecințe asupra stabilității carierei și asupra drepturilor de pensie”, se precizează în expunerea de motive.
În prezent, medicii sunt obligați prin contract să efectueze gărzi pentru a asigura continuitatea actului medical, inclusiv pe timpul nopților, weekendurilor și sărbătorilor legale.
„Puțini știu că nopțile pierdute de medici nu sunt recunoscute ca vechime în muncă și nu sunt luate în calcul, de ani întregi, la stabilirea pensiei. Deși sunt obligatorii, reglementate prin contract și plătite, gărzile sunt tratate juridic ca o activitate marginală în parcursul profesional al medicilor. Este o anomalie legislativă clară, care nu poate fi justificată prin nicio logică a echității”, semnalează senatorul Cătălin Silegeanu.
Inițiativa urmează să fie dezbătută în comisiile de specialitate ale Parlamentului.
(comunicat Cătălin Silegeanu).