Potrivit unei decizii luate miercuri de către Guvern, o anume categorie de pensionari va beneficia de un ajutor financiar care va fi oferit în două tranșe, în aprilie, și la finalul anului.
Într-o declarație recentă, Cristina Elena Anton, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Botoșani, a confirmat un proiect discutat și agreat în coaliția de guvernare care vizează acordarea unui ajutor financiar pensionarilor cu venituri mici.
Proiectul, deși încă în faza de discuții, se preconizează a fi un sprijin de 800 de lei, oferit în două tranșe egale. Scopul acestui ajutor este să sprijine pensionarii care beneficiază de pensii de până la 2.574 de lei, echivalentul salariului minim net pe economie.
Cristina Elena Anton, directorul executiv Casa Județeană de Pensii Botoșani
"La aceasta dată, acordarea unui ajutor financiar pentru pensionari în anul 2025, este doar un proiect discutat și agreat în coaliția de guvernare. Cel mai probabil această inițiativă se va concretiza printr-un act normativ ce va fi introdus pe ordinea de zi a unei apropiate ședințe de guvern. Este vorba de un sprijin financiar de 800 de lei, acordat în două tranșe egale, pentru pensionarii cu venituri mici, care au pensii de până la 2.574 de lei - echivalentul salariului minim net pe economie - prima tranșă să fie acordată în aprilie, iar a doua la sfârșitul anului 2025"
În urma discuțiilor din coaliția de guvernare, acest proiect va trebui să treacă printr-o procedură legislativă și să fie reglementat printr-un act normativ. După aprobare, ajutorul financiar va deveni disponibil pensionarilor eligibili, în conformitate cu termenele stabilite.
Potrivit Casei Județene de Pensii din Botoșani, până la data de 1 septembrie 2024, au fost înregistrați 58.271 de seniori cu pensii până în 2.574 de lei
În ciuda acestui ajutor financiar, ministrul de Finanțe, Tanczos Barna, a declarat la finalul lunii ianuarie că indexarea pensiilor nu poate fi luată în calcul până nu va exista o creștere excepțională de venituri.
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Peste 1.700 de botoșăneni loviți de viroze, copii internați în spital cu gripă
Oana Sava
Mar 18, 2025
ASTĂZI: Peste 200 de elevi botoșăneni nu au dat simularea la matematică
Oana Sava
Mar 18, 2025
Crin Antonescu ajunge la Botoșani la finele săptămânii
Gabriela Erdic
Mar 18, 2025
Adrian Mutu a fost dat afara de la Petrolul după eșecul cu FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile