Proces unicat la Maternitate : Asistentă mutată fiindcă a închis mobilul cu mănuşile
O angajată a Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie a dat unitatea medicală în judecată pentru a i se anula decizia de sancţionare deoarece o consideră nefondată. Lenuţa Pancu a fost adusă în faţa comisiei de disciplină acuzată fiind de nerespectarea normelor de igienă în sala de operaţie. Drept urmare aceasta a fost retrogradată, fiind transferată de la Secţia de Terapie Intensivă Nou-Născuţi la Nou Născuţi eutrofici, ceea ce presupune şi o diminuare a salariului. Lenuţa Pancu, asistentă medicală din cadrul Maternităţii, a dat conducerea instituţiei unde lucrează în judecată deoarece consideră că a fost sancţionată nefondat. „În urma unui incident minor ce nu a avut nici un fel de consecinţă am primit decizie de sancţionare disciplinară pe care o consider un abuz. Din acest motiv am contestat-o în Tribunal”, a declarat Lenuţa Pancu. Aceasta a fost adusă în faţa comisiei de disciplină la sfârşitul lunii noiembrie, când i s-au adus la cunoştinţă următoarele presupuse abateri: că nu ar fi purtat echipamentul de protecţie şi de lucru, că nu ar fi respectat circuitul dintre sectorul septic şi aseptic sau precauţiunile universale. Decizia comisiei a fost de a o transfera la o altă secţie, care se pare că a presupus şi reducerea salariului deoarece nu se mai încadra la sporurile oferite pe secţia de terapie intensivă.
Cum a fost sancţionată de la un... telefon Lenuţa Pancu susţine că incidentul care s-a întâmplat în sala de operaţii a constat în faptul că dorind să respecte liniştea chirurgului a închis telefonul mobil contaminând astfel mănuşile, mănuşi pe care le-a schimbat imediat. Gestul a fost observat de personalul medical din încăpere, fiind raportat mai târziu ca nerespectare a regulamentului intern. Mai mult, după spusele Lenuţei Pancu decizia prin care aceasta a fost transferată nu respectă Codul Muncii deoarece nicăieri nu este prevăzută mutarea disciplinară la locul de muncă. Prin urmare, a atacat spitalul în instanţă cu două procese. În primul, asistenta medicală cere suspendarea provizorie a deciziei, iar în al doilea contestă sancţiunea primită, ambele termene fiind stabilite la începutul lunii februarie.
Elsa ŞEICA
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?