Utilitatea numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 şi eficienţa intervenţiei în urma apelurilor făcute de cetăţeni constituie o realitate.
Jandarmii botoşăneni au acţionat în ultima săptămână la mai multe astfel de apeluri care sesizau în principal fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice.
Astfel în urma unui apel 112, jandarmii au identificat zece persoane care tulburau liniştea publică în zona Centrului Vechi din municipiul Botoşani şi consumau băuturi alcoolice pe stradă, la un priveghi, acestea urmând a fi sancţionate contravenţional pentru faptele săvârşite.
„Precizăm că persoanele în cauză au fost, în primă fază, atenţionate verbal şi s-au conformat, dar după un timp scurt au dat iar muzica la intensitate maximă, fiind necesară din nou intervenţia forţelor de ordine pentru luarea măsurilor impuse de lege” – au transmis reprezentanţii IJJ Botoşani
De asemenea, jandarmii au întocmit în două cazuri actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,lovire şi alte violenţe”, ,,furt” şi ,,distrugere” în municipiile Botoşani şi Dorohoi.
Patru persoane au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 1400 de lei, iar alte câteva persoane au fost avertizate verbal cu privire la faptul că deranjează locuitorii prin gălăgia făcută, cei avertizaţi conformându-se indicaţiilor jandarmilor.
Weekend plin de filme la Happy Cinema – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
May 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 25, 2024
Cătălin Silegeanu oferă soluții pentru ca municipiul Botoșani să nu mai piardă tinerii
Redacția Botoșăneanul
May 25, 2024
Peste 100 de polițiști, pompieri și jandarmi îl caută pe criminalul fetiței
Redacția Botoșăneanul
May 25, 2024
CINE este principalul suspect în cazul fetiței de 8 ani
Gabriela Erdic
May 25, 2024