Brașovul va avea un prim spital public construit după 1990. Primăria Braşov a anunţat că a fost aprobată finanţarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase. Unitatea sanitară, cu 279 de paturi, va costa peste 368 de milioane de lei fără TVA.
Proiectul va fi finanţat prin Programul Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti, derulat prin intermediul Ministerului Sănătăţii, conform News.ro, care citează un comunicat al Primăriei Brașov.
„La sfârşitul anului trecut, municipalitatea a aplicat pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile pe Programul Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti, derulat prin intermediul Ministerului Sănătăţii. Evaluatorii au considerat că acest proiect poate fi finanţat cu fonduri europene nerambursabile”, a anunţat marți Primăria Braşov.
În zilele următoare, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene poate solicita clarificări, urmând apoi semnarea contractului de finanţare, au mai precizat reprezentanții primăriei.
Viitoarea unitate sanitară va fi primul spital public construit la Braşov după 1990, având 279 de paturi, dintre care 242 în regim de spitalizare continuă, 15 la terapie intensivă şi 22 pentru structura de spitalizare de zi.
Sursa https://www.hotnews.ro