Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a onorat invitația organizatorilor Skirt Bike Botoșani și a fost prezent la ediția aniversară a evenimentului. Edilul șef a transmis un mesaj participantelor înainte de plecare, apoi a numărat startul la rugămintea Lidiei Uja, una dintre organizatoare.
Lidia Uja, actriță a Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani, s-a implicat în organizarea ediției din acest an alături de mai multe persoane. Ea a amintit că tema de anul trecut a fost „Retro”, în alb și negru, înainte de a-i cere primarului să rămână alături de participante și să dea startul.
„Retro, anul trecut era alb-negru, da, corect. Dă-mi startul împreună peste opt minute, mai rămâneți alături de noi?”, i s-a adresat Lidia Uja primarului, care a răspuns: „Sigur, sigur”.
În mesajul său, Cosmin Andrei a felicitat participantele și organizatorii, făcând referire și la infrastructura pentru biciclete din municipiu.
„Vreau să vă spun doar câteva cuvinte. În primul rând, vă felicit pentru acest eveniment foarte frumos, dincolo de culorile pe care le folosiți în fiecare an. Anul acesta e un an deosebit, pentru că se asortează roșu cu verdele, nu? Avem piste de biciclete în municipiul Botoșani. Sper să le folosiți și după acest eveniment”, a transmis primarul.
Edilul a propus ca, la una dintre edițiile viitoare, destinația finală să fie zona Cornișa. Acesta a vorbit despre proiectul unei pasarele supraterane care ar urma să lege actuala pistă de biciclete de pe strada Pacea de Cornișa.
„Puteți, în edițiile viitoare, să organizați o destinație finală la Cornișa, pentru că o să avem pistele de biciclete pe o pasarelă supraterană ce va lega actuala pistă de biciclete de pe strada Pacea și va merge până la Cornișa. Un traseu extraordinar de frumos, vă garantez de pe acum. Felicitări încă o dată!”, a mai spus Cosmin Andrei.
Propunerea a fost primită cu entuziasm de Lidia Uja, care le-a întrebat pe participante dacă și-ar dori ca ediția viitoare să ajungă la Cornișa.
„S-a rezolvat, trebuie doar să cerem aprobare. Ghiciți de unde? De la Primărie”, a spus, în glumă, organizatoarea.
Participantele s-au adunat în Centrul Istoric în jurul orei 17:00, iar plecarea a avut loc aproximativ o oră mai târziu. Circulația nu a fost restricționată, însă echipaje ale Poliției Rutiere, Jandarmeriei și un echipaj de ambulanță au fost prezente pentru ca evenimentul să se desfășoare în siguranță.