Primarii din Botoșani țin ușile deschise la primăriile aflate în grevă generală 

Ultimele măsuri anunțate de Guvernul Ilie Bolojan care au stârnit tensiuni în coaliție, ar putea paraliza activitatea unor primării din țară. 

Nu este și cazul comunelor sau orașelor din județul Botoșani. 

 

17 din 78 ar vrea să protesteze 

 

 

Potrivit președintelui Filialei Botoșani a Asociației Comunelor, Sorin Gîngă, primarul de la Văculești, ar urma să adopte o formă de protest angajații din administrația publică locală care au calitate de membri în Sindicatul Național al Comunelor și Orașelor din România (SCOR).

 

 

Sorin Gîngă, președintele Asociației Comunelor Filiala Botoșani

„În principal primăriile care au membri în sindicat. Nu intră primarii în grevă, intră membrii de sindicat. Și cred că sunt în jur de 17 primării, dar nu am certitudinea că vor intra toți. Au hotărât că vor intra și nu vor rezolva decât problemele urgente. Vă dați seama, niciun primar nu stă în primărie și nu-și bagă în seamă cetățenii, dacă au o problemă. E mai mult ca o măsură de protest, nu ca și grevă numaidecât că închidem primăriile, asta s-a preluat așa mai heirupist”,

 

 ”Nu cred că există vreun coleg care închide primăria”

 

 

Și, deși presa națională anunța că vor exista primării care vor înceta total activitatea cu publicul, primarii botoșăneni par să încline balanța către cetățeni. 

Și au anunțat că vor merge la birou și vor ajuta comunitatea acolo unde sunt probleme. Nu există primării care să fie închise la Botoșani. 

 

 

Sorin Gîngă, președintele Asociației Comunelor Filiala Botoșani

„La noi nu se pune problema, nu cred că există vreun coleg care închide primăria. Așa, că pun pe ușă că protestăm împotriva anumitor decizii care se preconizează a se lua, e cu totul altceva. Nu cred, nu am auzit coleg din județ care să spună că închide primăria”

 

 

Printre măsurile care se doresc a fi luate pentru diminuarea cheltuielilor din administrația public locală s-ar regăsi și eliminarea funcției de viceprimar pentru anumite comunități. 

Lucru care nu ar fi constituțional, susține președintele asociației comunelor de la Botoșani.

 

 

Funcționarii din primării intră în grevă: Guvernul taie 25% din posturi, dar nu se atinge de aleșii locali și de consilierii primarilor

 

 

Sorin Gîngă, președintele Asociației Comunelor Filiala Botoșani

„Am înțeles că este vorba în comunele sub 1.500 de locuitori, dar de acum este o problemă constituțională aici, pentru că Constituția prevede că o unitate administrativ teritorială are primar, viceprimar. Deci, ar trebui să scoată de acolo prima dată și nu știu cum pot face ei asta fără referendum”

 

Constituția României (art. 121–123) prevede existența primarului și a consiliului local, dar nu menționează explicit funcția de viceprimar, indică site-urile de specialitate. 

 

Viceprimarul este reglementat prin Legea administrației publice locale nr. 215/2001 (abrogată și înlocuită ulterior de Codul administrativ – O.U.G. nr. 57/2019).

 

Așadar, viceprimarul există prin lege ordinară, nu prin Constituție iar dacă s-ar dori eliminarea funcției de viceprimar, ar fi suficientă modificarea Codului administrativ prin Parlament (lege adoptată cu majoritate simplă) și ar fi vorba doar despre voință politică. 

 

Deocamdată tăierile în administrația publică locală au fost amânate. 

 

Grevă și la Primăria Botoșani, starea de nemulțumire se întinde rapid în aproape toate instituțiile statului – VIDEO

 

 

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare