Acasă > Stiri Botosani > Primă de stabilitate de la stat: Cine sunt cei care ar putea lua 1.000 -1.250 de lei în plus la salariu

Primă de stabilitate de la stat: Cine sunt cei care ar putea lua 1.000 -1.250 de lei în plus la salariu

Primă de stabilitate pentru tinerii care nu lucrează și nu studiază! Este una dintre prevederile unui proiect de ordonanță de urgență, discutat ieri de Guvern. Mai mult, nu doar tinerii ar putea să se bucure de acest sprijin.

 

În primul rând, sunt vizați tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani, care nu lucrează, nu urmează nicio formă de învățământ și nici nu facă cursuri de calificare în acest moment. Pe lângă acești tineri, Guvernul vrea să includă în această măsură și șomerii cu vârste cuprinse între 45 și 50 de ani.

 

Cine ar putea beneficia de prevedere?

 

Mamele care au cel puțin 3 copii în întreținere, dar și persoanele care au fost condamnate la închisoare cu executare și care au ispășit pedeapsa deja. Toate aceste măsuri vin în ideea de a încuraja includerea pe piața muncii a acestor persoane care fac parte din categoriile vulnerabile, iar această primă destabilitate va fi acordată angajatorilor sub formă de subvenție, vorbim despre 27.000 de lei pe o perioadă de 2 ani, cu condiția ca să fie făcut contract pe perioadă nedeterminată. 

Practic, aceste persoane vor primi pe lângă salariu în primul an câte 1.000 de lei în plus, iar în al doilea an câte 1.250 de lei în plus pe lângă salariu.

 

Toate aceste măsuri pe care guvernul vrea să le ia au intenția de a încuraja includerea pe piața muncii a acestor tineri, mai ales care sunt cei mai vulnerabili. Conform datelor Institutului Național de Statistică, tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 27 de ani și care sunt șomeri, a ajuns această rată la 27%, ceea ce plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește tinerii care nu muncesc.

 

Post disponibil la o primărie din județul Botoșani - CONDIȚIILE

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare