Acasă > Stiri Botosani > Preşedinte de partid suspendat de colegi pe termen nedeterminat

Preşedinte de partid suspendat de colegi pe termen nedeterminat

La mai puţin de un an de la data accederii în funcţie, deja a pierdut-o. Dacă în luna iunie a anului precedent a fost ales preşedinte al filialei judeţene a Partidului Ecologist Român, campania electorală pentru alegerile europarlamentare nu l-a mai prins în post pe Daniel Alexandru.

 

În decembrie 2013 acesta a dobândit funcţia de director adjunct la RADET Bucureşti, pe care a preluat-o efectiv la începutul lui 2014. La un moment dat a avansat varianta unei autosuspendări, însă cum nu a mai făcut-o, au luat colegii săi această decizie. Astfel, conducerea organizaţiei PER Botoşani a fost preluată de Marian Jurgiu, care ocupa postul de prim-vicepreşedinte şi de Mircea Costea, preşedinte de onoare.
„Suspendarea este pe termen nedeterminat. Până în 2016, când vom avea alegeri, vom merge pe această conducere”, a spus Mircea Costea, preşedinte de onoare PER Botoşani.
De asemenea, pentru eficientizarea activităţii, s-a decis ca fiecare colegiu să fie dat în coordonarea unui membru. (S.B.)
CITEȘTE ȘI:
 PER preluat de lider nou: sărăcie, gropi, investiţii zero – AFLĂ-i ECHIPA

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare