Acasă > Stiri Botosani > Pregătire GRATUITĂ pentru 30 de copii necăjiți de la Botoșani, se caută profesori care să îi învețe 

Pregătire GRATUITĂ pentru 30 de copii necăjiți de la Botoșani, se caută profesori care să îi învețe 

Pregătire GRATUITĂ pentru 30 de copii necăjiți de la Botoșani, se caută profesori care să îi învețe 

Fundația Alfa, Suflet și Energie lansează proiectul „Energia Sufletului în Educație”, un program gratuit de pregătire pentru Evaluarea Națională, prin care 30 de elevi de clasa a VIII-a proveniți din familii vulnerabile vor beneficia de sprijin educațional pe parcursul anului școlar.

 

 

Programul se va desfășura în perioada 9 septembrie 2026 – 31 mai 2027 și are ca obiectiv creșterea șanselor de reușită școlară pentru elevii care nu au acces la meditații sau alte forme de sprijin educațional.

 

Lecții pentru copii

 

 

Pe parcursul anului școlar, participanții vor beneficia de pregătire la Limba și Literatura Română și Matematică, vor participa la simulări și teste realizate după modelul Evaluării Naționale și vor primi sprijin pentru consolidarea cunoștințelor și dezvoltarea încrederii în propriile forțe.

 

„În activitatea noastră am întâlnit mulți copii inteligenți, ambițioși și dornici să reușească, dar care nu beneficiază de resursele necesare pentru a se pregăti în condiții egale cu ceilalți colegi. Prin acest program ne dorim să le oferim sprijin concret și șansa de a-și construi un viitor mai bun prin educație”, au declarat reprezentanții Fundației Alfa, Suflet și Energie.

 

Programul se adresează elevilor pentru care venitul net pe membru de familie nu depășește 2.700 de lei. În procesul de selecție vor avea prioritate copiii proveniți din familii cu venituri reduse, familii numeroase și elevii care demonstrează motivație pentru învățare și continuarea studiilor.

Perioada de înscriere este 17 – 21 august 2026, iar documentele necesare pot fi transmise în format electronic la adresa de e-mail [email protected].

 

Prin proiectul „Energia Sufletului în Educație”, fundația își propune să contribuie la reducerea inegalităților educaționale și să ofere oportunități reale copiilor care au nevoie de sprijin pentru a-și valorifica potențialul.

 

Apel pentru profesori

 

Pentru implementarea programului, Fundația Alfa, Suflet și Energie invită profesorii să se alăture acestui demers educațional.

 

Căutăm oameni care cred în puterea educației de a schimba destine și care doresc să contribuie la pregătirea unei noi generații de tineri pentru viitor, a transmis fundația. 

 

 

Despre Fundația Alfa, Suflet și Energie

 

Fundația Alfa, Suflet și Energie desfășoară programe și inițiative dedicate dezvoltării comunității, sprijinirii persoanelor vulnerabile și promovării accesului la educație, având convingerea că fiecare copil merită șansa de a reuși și de a-și construi propriul drum în viață.

Informații suplimentare: Persoanele interesate ne pot contacta la: Fundația Alfa, Suflet și Energie
 [email protected]
 0746.44.44.48

 Investim în copii. Construim viitorul. Fundația Alfa, Suflet și Energie

Investim în copii. Construim viitorul.