Efectele căderilor abundente de zăpadă şi intensificărilor de vânt sunt monitorizate de autorităţile judeţene, chiar dacă până acum nu s-au impus avertizări meteorologice.
Prefectul Dan Şlincu, şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, col. Cristian Amarandei şi şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, cms. şef Viorel Şerbănoiu, au monitorizat modul în care se desfăşoară traficul rutier pe mai multe sectoare de drumuri judeţene şi naţionale.
Concluzia verificărilor în teren a fost că traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă frământată de grosimi variabile. Sunt însă şi zone în care viscolul la sol este activ, împingând fuioare de zăpadă pe carosabil.
Pe de altă parte, restricţiile de circulaţie pe cele trei sectoare de drum naţional au fost ridicate la ora 12:00, dar vor fi aplicate din nou ori de câte ori situaţia traficului o va impune.
“Ideal ar fi ca persoanele care au de făcut drumuri prin judeţ să le evite, însă nu este posibil în toate cazurile. În aceste condiţii, fac un apel la conducătorii auto care tranzitează judeţul, pe drumurile naţionale sau judeţene, să circule cu atenţie sporită şi să nu se aventureze în depăşiri periculoase sau circulaţie cu viteză ridicată. Noi vom continua să verificăm starea drumurilor şi modul în care se face deszăpezirea”,
a declarat prefectul Dan Şlincu
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
La mulți ani sărbătoriților zilei! Tradiții și obiceiuri în duminica Floriilor
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Fabrică de lactate construită în municipiul Botoșani de doi afaceriști cunoscuți
Gabriela Erdic
Apr 28, 2024
SEARA ACEASTA: Casă cuprinsă de flăcări din cauza unei candele, vecinii au chemat pompierii
Oana Sava
Apr 27, 2024
Patroni AMENDAȚI cu 6.000 de lei după o serie de controale
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024