În primă fază este foarte posibil ca unicul candidat să nu fi corespuns, politic sau altfel și astfel concursul a fost suspendat.
Cert este faptul că postul de director general la societatea Nova Apaserv a fost scos iar la concurs și 99% se poate ghici cine va fi candidatul promovat.
Și-a exprimat deja intenția de a candida interimarul care deja s-a instalat în biroul de director general și care se află și printre candidații la un post de membru în Consiliul de Administrație.
Iar dacă va promova ambele examene, Albert Tănasă se gândește să păstreze ambele funcții.
„Categoric mi-am depus candidatura și pentru funcția de administrator și dacă voi promova atât concursul pentru administrator cât și concursul pentru director general, va fi analizată posibilitatea de a-mi menține una dintre aceste două calități sau chiar ambele calități pentru că în prezent nu există o incompatibilitate. Orice director care are și calitatea de administrator fiind administrator executiv. Este o chestiune întâlnită și la alte societăți comerciale chiar și din Botoșani”,
Albert Tănasă, director interimar Nova Apaserv
18 persoane sunt înscrise la concursul pentru stabilirea noilor administratori de la operatorul de apă și canalizare.
La mulți ani sărbătoriților zilei! Tradiții și obiceiuri în duminica Floriilor
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Fabrică de lactate construită în municipiul Botoșani de doi afaceriști cunoscuți
Gabriela Erdic
Apr 28, 2024
SEARA ACEASTA: Casă cuprinsă de flăcări din cauza unei candele, vecinii au chemat pompierii
Oana Sava
Apr 27, 2024
Patroni AMENDAȚI cu 6.000 de lei după o serie de controale
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024