În orice domeniu, recunoașterea muncii depuse este foarte importantă. Acest lucru l-au simțit nouă pompieri, care au primit noile grade sau au fost numiți în funcție.
Cu prilejul Zilei Naționale a României, șase subofițerii, care s-au evidenţiat prin modul exemplar de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, au fost înaintați în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim.
Aceștia au fost avansați în gradele de:
Ca urmare a promovării examenelor de trecere în corpul ofițerilor, doi pompieri, respectiv Batîr Alexandra și Butnariu Denis, au fost avansați la gradul de sublocotenent.
În același cadrul festiv, locotenent colonel Ciobănașu Petru a fost prezentat ca fiind noul comandant al Detașamentului de Pompieri Dorohoi. Ofițerul a fost numit pe această funcție după ce a promovat examenul organizat luna trecută.
Cu această ocazie, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani le-a transmis un mesaj de felicitare și, totodată, le-a cerut să lucreze, în continuare, în echipă, să dea dovadă de onestitate, modestie și responsabilitate.
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Tragedie în judeţul Botoşani: Accident mortal produs de un tânăr de 18 ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Șofer amendat cu 2.000 de lei de un echipaj de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Șeful județului cu căciulă de miel: Vă spun ceva care nu vă place – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile