S-a întâmplat joi dimineață pe raza localității Dumeni.
Astăzi, 22 august 2024, în jurul orei 6:30, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Secția de Poliție Rurală Nr. 4 Dorohoi, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Dumeni, comuna George Enescu, județul Botoșani, au oprit în trafic pentru efectuarea unui control, un conducător auto din comuna Voitinel, județul Suceava.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta transporta mai mulți baloți de fân al căror gabarit depășea dimensiunile autoutilitarei, luminile de stop ale remorcii pe care o tractau erau nefuncționale, precum și faptul că nu efectuase transcrierea dreptului de proprietate al vehiculului, acesta figurând cu mențiuni în evidențele Politiei Romane din anul 2021, fapte sancționate de prevederile Codului Rutier.
După ce polițiștii i-au adus la cunoștință conducătorului auto faptul că va fi sancționat contravențional și se va dispune reținerea certificatului de înmatriculare al autoutilitarei și reținerea certificatului de înmatriculare, împreună cu plăcuța de înmatriculare a remorcii, ocupantul locului din dreapta al autoutilitarei, s-a prezentat la autospeciala de poliție și a înmânat agenților de poliție suma de 200 lei cu titlu de mită, disimulată într-un document tip foaie A 4, pentru ca aceștia să nu dispună măsurile legale față de abaterile constatate.
Agenții de poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip body cam și au refuzat categoric propunerea conducătorului auto.
Ca urmare a sesizării, ofițerii de poliție din cadrul DGA – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au constatat infracțiunea flagrantă, cercetările fiind continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, a transmis Serviciul Județean de Anticorupție
10 Idei de cadouri pentru Crăciun care vor impresiona pe oricine
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Antrenorul sibienilor nu se teme de FC Botoșani, ci de gazon: Numai să nu ningă
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
De la Călin Georgescu la… ciocolata Dubai: TOPUL căutărilor oamenilor pe Google
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Două ministere DISPAR și vor fi mai puțini secretari de stat: CUM ar urma să arate viitorul Guvern
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Dramă înainte de sărbători: Flăcări uriașe la o casă, o mamă și fiica ei salvate în ultima clipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile