Astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare.
Miercuri, 21 septembrie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Biroului Rutier, au desfășurat activități informativ-preventive cu peste 200 de copii, școlari din clase primare și preșcolari, din cadrul Școlii Gimnaziale "Sfântul Nicolae" din municipiul Botoșani, Școlii Gimnaziale "Tiberiu Crudu" Tudora și Școlii Gimnaziale nr.1 Tudora.
”Copiii reprezintă centrul oricărei comunități, motiv pentru care, când vine vorba de siguranța lor, ne dorim mai mult să prevenim decât să combatem. Alegem să fim alături de ei și încercăm să-i facem să înțeleagă faptul că polițiștii îi pot ajuta în orice situație mai puțin plăcută”,
IPJ Botoșani
Cu ajutorul laboratorului mobil de educație rutieră, copiii au fost învățați cum să circule în siguranță ca pietoni, care este locul lor în autoturism și cum trebuie să fie asigurați în acesta, dar și cum și unde pot folosi bicicleta, rolele sau trotineta.
Șoferiță AMENDATĂ de polițiștii rutieri după un control neașteptat în trafic
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Polițiștii și jandarmii în control prin Piața centrală: O persoană s-a ales cu doar penal
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Alocațiile copiilor pentru luna mai: DATA la care intră banii
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Ieșean mort de BEAT la volan, prins de polițiștii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Proiect de lege: Pacienții asigurați în sistemul de sănătate ar putea avea un nou drept
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024