Competiția a fost organizată pe 14 decembrie 2024.
Inspectorul de poliție Olaru Ioan Robert, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, Biroul Pregătire Profesională, a obținut locul al doilea la prestigiosul concurs de tir sportiv „Cupa IPA la Tir”. Polițistul este originar din Botoșani.
Competiția, organizată pe 14 decembrie de IPA Secția Română 3 Iași, s-a desfășurat la poligonul Chicerea, reunind aproximativ 40 de participanți din rândul cadrelor MAI.
Proba a testat precizia participanților la o distanță de 15 metri, folosind arme cu calibrul 9×19 mm. La finalul întrecerii, inspectorul Olaru a demonstrat o îndemânare deosebită, reușind să urce pe a doua treaptă a podiumului, scrie canalsud.ro
Rezultatul obținut reflectă atât pregătirea sa profesională, cât și dedicarea în practicarea tirului sportiv.
Zboruri anulate de pe Aeroportul Suceava
Mar 20, 2026
Muniție distrusă astăzi în poligonul militar
Mar 20, 2026