Luptătorii de la Serviciul de Acțiuni Speciale, cunoscuți și ca „mascați” au ieșit și vara asta în stradă.
Un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean, reflectă activitatea oamenilor legii în prima jumătate a lui 2018. Face referire și la mascații care au patrulat pe străzile orașului pentru intimidarea persoanelor certate cu legea.
Așadar, în primele șase luni ale acestui an, poliţiştii au efectuat atât activităţi preventive cât şi de combatere şi reducere a fenomenului infracţional, scopul acestora fiind asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Pentru prevenirea infracţionalităţii stradale în zonele de risc, la nivelul poliţiei municipiului Botoşani a fost suplimentat dispozitivul de siguranţă publică prin creşterea numărului de patrule, pedestre şi auto, care să acţioneze în zonele vizate, în teren fiind prezenţi inclusiv lucrători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale.
„Precizăm de asemenea că activitatea de patrule se desfăşoară în trei schimburi pe zi, cu efective proprii sau cu echipaje mixte, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Poliţia Locală”,
Maria Carp, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
Pentru menţinerea ordinii publice în zona adiacentă unităţilor de învăţământ şi reducerea numărului de infracţiuni comise în şcoli, în perioada analizată, o medie de 115 poliţişti, 11 jandarmi şi 8 poliţişti locali au acţionat zilnic, în special la intrarea şi ieşirea elevilor de la cursuri.
De asemenea, poliţiştii de proximitate şi cei de la posturile de poliţie comunale au participat la 42 şedinţe cu cadrele didactice şi părinţii şi 102 cu elevii.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Supărat că a pierdut la păcănele un botoșănean a distrus ușa... Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024