Polițiștii locali au avut mai multe misiuni noaptea trecută.
În conformitate cu prevederile reglementate de Legea nr. 155/2010, polițiștii locali din cadrul serviciului circulaţiei pe drumurile publice al Poliţiei Locale Botoşani au desfășurat misiuni pentru identificarea autovehiculelor transport bunuri şi persoane, care au parcat pe timpul nopții, în alte locuri, decât cele special amenajate.
Astfel în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 2019, în parcările publice au fost identificate 13 vehicule din categoria celor mai sus menționate, fiind dispusă sancţionarea şi blocarea acestora, cuantumul amenzilor fiind de 1.100 lei.
În acest sens Poliția Locală reamintește prevederile art. 12 alin. 5 din H.C.L. nr 292/2017, care arată că:
„Parcarea mijloacelor de transport mărfuri şi bunuri şi a celor de transport persoane, altele decât autoturismele, precum şi a tractoarelor de orice tip, inclusiv gama de utilaje aferente, se face în spaţii aflate în proprietate privată, în locurile declarate la autorizare sau în parcările special amenajate pentru aceste categorii de vehicule, semnalizate prin indicatoare sau marcaje”
Astfel de acţiuni vor fi intensificate, până la respectarea prevederilor legale.
Polițiștii locali recomandă șoferilor profesioniști să nu își ia mașina de serviciu acasă, în cazul în care tonajul este mult peste media normală.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Gabriela Erdic
May 16, 2024
Cum să pariezi cu încredere – ghidul tău la pariurile sportive
Redacția Botoșăneanul
May 15, 2024
ULTIMA ORĂ: Două fetițe izbite pe trecerea de pietoni de un șofer băut
Gabriela Erdic
May 15, 2024
Echipa de minifotbal a pompierilor din Botoșani s-a calificat la faza finală a Cupei ASPR
Redacția Botoșăneanul
May 15, 2024