Conferinţa de alegeri a femeilor din PSD constituie şi un prilej de ironii la adresa rivalelor de pe scena politică. Tonul l-a dat consilierul municipal Ana Bărculeţ, care duminică îşi încheie mandatul de preşedinte al OF – PSD. „Traversăm o perioadă în care poşeta unui d-ne valorează cît salariul unei profesoare pe un an”, a afirmat social-democrata, profesor la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, fost inspector şcolar general adjunct, făcînd astfel aluzie la poşetele scumpe ale democrat-liberalei Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Ea a fost completată de liderul judeţean al PSD. După ce Ana Bărculeţ şi-a prezentat raportul de activitate, Gheorghe Marcu a luat geanta acesteia, de dimensiuni foarte reduse, şi a arătat-o întregii asistenţe. „Uitaţi-vă cum arate o geantă a unei profesoare”, a afirmat senatorul.
Clipe grele pentru două familii din Botoșani
Feb 06, 2026
O nouă dimineață cu avertizare de ploaie și burniță
Feb 06, 2026