Proiectul „Botoșani AED – Acces public la defibrilare” continuă cu amplasarea celui de-al doilea defibrilator extern automat (DEA), la Biserica „Sfântul Ilie”, pe Calea Națională nr. 89.
Proiectul este realizat de PNL – Organizația Municipală Botoșani, în parteneriat cu Asociatia Mavromati și Fundația Părinți Salvatori, și urmărește construirea unei rețele de defibrilatoare cu acces public în municipiul Botoșani.
După instalarea primului defibrilator pe Pietonalul Unirii, în luna iunie, rețeaua de echipamente accesibile comunității botoșănene se extinde cu un nou punct de intervenție în situații de urgență.
Cel de-al doilea defibrilator a fost achiziționat din fondurile provenite din donarea integrală a indemnizațiilor aferente unei luni de către consilierii județeni PNL Botoșani, contribuind astfel la extinderea rețelei de defibrilatoare accesibile comunității botoșănene.
Te invităm să fii alături de noi la inaugurare!
24 septembrie 2026
Ora 16:30
Calea Națională nr. 89, Botoșani – Biserica „Sfântul Ilie”
Durata evenimentului: aproximativ o oră.
În cazul unui stop cardiac, fiecare minut contează. Accesul rapid la un defibrilator și intervenția promptă pot crește șansele de supraviețuire.
În cadrul evenimentului, alături de reprezentanții Asociației Mavromati, vom afla cum funcționează un defibrilator, când și cum poate fi utilizat și ce trebuie să facem pentru a acorda primul ajutor până la sosirea echipajelor medicale.
Pentru că nu este suficient ca un defibrilator să fie instalat. Este esențial ca oamenii să știe că există, să cunoască locul în care este amplasat și să învețe cum îl pot utiliza în caz de urgență.
Nu trebuie să fii medic pentru a salva o viață. Trebuie doar să știi ce ai de făcut până la sosirea ambulanței.
Te așteptăm să înveți, să participi și să fii parte dintr-un proiect care poate face diferența dintre viață și moarte.
Hai să învățăm împreună să salvăm vieți!
Aparatul analizează singur ritmul cardiac și stabilește dacă este necesară administrarea unui șoc electric. Dacă șocul este indicat, îl declanșează automat. Dacă nu este necesar, nu îl administrează.
Defibrilatorul oferă instrucțiuni vocale în limba română și te ghidează pas cu pas în timpul intervenției.
În cazul unui stop cardiac suspectat, sună la 112, începe manevrele de resuscitare conform indicațiilor dispecerului și urmează instrucțiunile defibrilatorului. Nu atinge persoana în timpul analizei ritmului cardiac și al administrării șocului.
Vino să vezi cum funcționează, să afli unde este amplasat și să înveți cum îl poți utiliza atunci când fiecare secundă contează!
Te așteptăm pe 24 septembrie, la ora 16:30, la Biserica „Sfântul Ilie”!
Împreună învățăm să salvăm vieți!