Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a centralizat numărul preșcolarilor și al elevilor care au părinți plecați la muncă în străinătate, conform datelor transmise de unitățile de învățământ. Comparativ cu anul 2020 când erau în evidențe 5.070, acum sunt peste 6.000 de copii care sunt lipsiți de afecțiunea și supravegherea părinților.
Din totalul celor 61.780 de preșcolari și elevi înscriși în sistemul de învățământ botoșănean 923 dinte ei au ambii părinți plecați la muncă în străinătate.
Numărul total al preșcolarilor și elevilor din a căror familie doar un părinte este plecat la muncă în străinătate este de 6.096.
Numărul total preșcolari și elevi din familii monoparentale în care părintele este plecat la muncă în străinătate este de 601.
Pentru a veni în sprijinul acestor copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate Inspectoratul Școlar Județean Botoșani are în derulare proiectul FormAcces, în parteneriat cu Asociația „Societatea Națională Spiru Haret pentru Educație, Știință și Cultură” din cadrul Programului Operațional Capital Uman. Programul pilot stimulează participarea la educație a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, iar obiectivul general îl reprezintă facilitarea accesului preșcolarilor și elevilor din județul Botoşani la un sistem educațional inovator şi de calitate. Perioada de implementare a proiectului este mai 2021 – decembrie 2023.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024