Programul Național „Masă Sănătoasă”, un demers esențial pentru susținerea participării școlare și pentru asigurarea unui mediu educațional echitabil tuturor copiilor, continuă în anul 2026, în unitățile de învățământ din județul Botoșani.
Inspectorul școlar general de la Botoșani, Bogdan Suruciuc a anunțat că, începând cu data de 8 ianuarie 2026, Programul Național „Masă Sănătoasă” va sprijini, în județul Botoșani, 12.293 de beneficiari, din cele 27 de unități de învățământ care au fost incluse și în anul 2025.
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general
„Programul se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar, și constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unei mese calde sau, acolo unde acest lucru nu este posibil, a unui pachet alimentar”,
Pentru anul 2026, alocarea zilnică pentru fiecare beneficiar a fost actualizată, în raport cu rata inflației.
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani va colabora îndeaproape cu autoritățile locale și cu unitățile de învățământ pentru implementarea eficientă a programului, în beneficiul direct al elevilor și preșcolarilor din județul nostru.
„Considerăm că investiția în educație începe cu grija față de copil, iar Programul „Masă Sănătoasă” reprezintă un pas concret în această direcție”, a încheiat șeful educației botoșănene.