Două imobile au fost răscolite de mascaţi în cursul zilei de joi.
Având în vedere cercetările ce se efectuează într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au pus ieri în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Săveni.
Percheziţiile au fost efectuate la două imobile aparţinând unui bărbat de 51 de ani, unul pe raza oraşului Săveni şi altul în comuna Avrămeni.
În urma activităţilor specifice efectuate, la locaţiile vizate au fost găsite 744 de pachete de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova, cu privire la care existau indicii temeinice că provin din activităţi de contrabandă, acestea fiind ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, conform procedurilor legale în vigoare.
Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, în vederea luării măsurilor legale.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 8.800 de lei.
„Menţionăm că pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale stabilite de Codul de Procedură Penală.” au precizat reprezentanţii IPJ Botoşani
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024