Pensionar condamnat după un accident cu vârtej şi curenţi de aer

 

Un pensionar a fost condamnat pentru producerea unui accident rutier, scrie Buna Ziua Iaşi. Emil Paveleanu a primit două luni de închisoare cu suspendare după ce în aprilie 2012, pe când conducea un autoturism Peugeot, pe drumul naţional Botoşani - Iaşi, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de un Volkswagen condus de Cătălin G.
pensionar accident balti  Cel din urma şi doi pasageri au fost răniti. Unul dintre pasageri, Paul B., a avut nevoie de 35 de zile de îngrijiri medicale. În faţa anchetatorilor Emil Paveleanu s-a apărat susţinând că a pierdut controlul volanului din cauza unor curenţi de aer care au provocat un vârtej şi i-au obturat vizibilitatea. În plus, acesta a mai motivat că erau şi bălţi pe şosea, care au reflectat lumina soarelui, orbindu-l.
"Procesul verbal de cercetare a arătat că partea carosabila era uscată. Nu există nici un indiciu că un asemenea fenomen meteo s-ar fi produs", au arătat procurorii. Bătrânul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
CITEŞTE ŞI:
 Inconștiență: beat și fără permis s-a răsturnat cu mașina
[[banner]]
 
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Cerșetor din altă țară prins pe străzile din Botoșani

Redacția Botoșăneanul

Jan 26, 2026

Corina și fetița ei vor fi înmormântate în Italia 

Redacția Botoșăneanul

Jan 26, 2026