Patru femei au fost rănite într-un accident rutier pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Roman, după ce un autoturism a fost proiectat într-un stâlp.
„La data de 2 august 2024, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Ștefan cel Mare.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Botoșani, conducea un autoturism în municipiul Roman, la schimbarea benzii de deplasare ar fi acroșat un autoturism, condus de o femeie în vârstă de 53 de ani, din Covasna.” – a transmis Poliția Neamț
În urma coliziunii ultimul autoturism a fost proiectat într-un stâlp din beton.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea femeii de 53 de ani și a altor trei pasageri, cu vârste de 53 și 56 de ani, care au fost transportați la o unitate medicală, potrivit știrineamț.ro
„Patru femei, cu vârste cuprinse între 52 și 56 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Victimele, conștiente și cu multiple traumatisme, au fost preluate de echipajele SAJ și SMURD și transportate la CPU Roman.” – a transmis ISU Neamț.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
(foto – Facebook Știri din Neamț)
O firmă din Botoșani angajează 30 de persoane – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Feb 10, 2025
Poliția Animalelor a descins într-o comună, amenzi de aproape 20.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Razie de amploare într-un oraș: Zeci de amenzi pentru șoferii „obraznici”
Andreea Coțovanu
Feb 10, 2025
Piața Centrală împânzită de polițiști: Bișnițari prinși în flagrant
Andreea Coțovanu
Feb 10, 2025
Beneficii extrasalariale neobișnuite: Cum personalizezi pachetul oferit salariaților?
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile