Patronul firmei care câștigă contract după contract la Botoșani: Ne-a ajutat foarte mult VIDEO 

O societate suceveană are în derulare mai multe contracte de lucrări la Botoșani. 

Iar la o parte dintre ele a folosit forță de muncă din Penitenciar. 

 

Este vorba despre SC Anista Design SRL care este condusă de Sebastian Jaba. Și care, invitat la un eveniment destinat reintegrării deținuților din punct de vedere profesional, și-a povestit experiența cu aceste persoane. 

 

Sebastian Jaba, administrator SC Anista Design SRL

„Piața muncii la momentul de față duce lipsă de personal. În toate domeniile, nu doar în construcții. Lucrul cu deținuții ne-a ajutat foarte mult. Sunt oameni care urmează foarte ușor regulile, sunt foarte disciplinați, sunt deschiși în a învăța și a deveni mai buni în domeniul pe care-l fac. Per total suntem mulțumiți și ne bazăm activitatea în mare parte pe ei. Deci, chiar sunt o soluție viabilă”,

 

Anista Design de la Suceava se ocupă de Aventura Park de pe versantul Pacea și a realizat plantarea florilor de la Bulevardul Mihai Eminescu dar și proiectul „Eminescu, o cultură, o rută”. În prezent a câștigat licitațiile pentru reabilitarea Liceului Nicolae Iorga și a Școlii Gimnaziale nr. 11 din municipiu. 

 

Sebastian Jaba și-a povestit experiența cu forța de muncă din rândul deținuților la o acțiune organizată de Penitenciarul Botoșani prin care se caută soluții pentru ca persoanele care vor fi eliberate să poată fi angajate, fără a exista problemele din prezent. Adică stigmat și uși închise la interviurile de angajare. 

 

O parte dintre angajatori au povestit că pe alocuri, foștii deținuți sunt mai responsabili și mai serioși decât angajații fără cazier.

 

REPORTAJ: Cel mai mare mare parc de aventură din Moldova se face la Botoșani: tiroliene, cazemată unică în țară, skate-park, airsoft și paintball, căsuțe în copaci și foișoare – VIDEO&FOTO

 

Muncă cu deținuți în Liceul Pedagogic din municipiu, lucrările au trecut de jumătate și avansează rapid – VIDEO

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare