În cursul lunii februarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 77 controale.
Au fost dispuse 109 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 13 sancţiuni contravenționale, din care 3 avertismente și 10 amenzi, în valoare de 22.500 lei.
Deficiențele constatate au vizat:
- necomunicarea către salariați a actelor adiționale încheiate la contractele individuale de muncă;
- neeliberarea de către angajatori a documentelor aferente încetării activității de către
salariat (decizie de încetare, adeverință privind activitatea prestată, extras Revisal);
- nepăstrarea la locul de muncă a unei copii după contractul individual de muncă;
- lipsa evidenței timpului de muncă;
- neîndeplinirea obligației de a informa salariații cu privire la prevederile Regulamentului
intern;
- neacordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutive;
- neplata orelor de muncă suplimentare.
Angajatorii sancționați contravențional au încălcat prevederi ale legislației muncii, referitoare la:
- nerespectarea prevederilor privind orele de odihnă (repausul săptămânal sau zilnic);
- transmiterea eronată a datelor în Reges-Online;
- nerespectarea prevederilor privind Legea nr.52/2011 privind exercitarea unor activități
cu caracter ocazional desfășurate de zilieri;
- nerespectarea obligației de a ține la locul de muncă evidența orelor prestate zilnic de
salariați, specificând ora de început și de sfârșit.
De asemenea, în luna februarie, Compartimentul Contracte Colective de Muncă şi Monitorizare Relaţii de Muncă a eliberat 304 de certificate/rapoarte cu informaţii extrase din baza de date gestionată de Inspecţia Muncii, 9 adeverințe eliberate în baza documentelor existente în arhiva ITM și un număr de 14 carnete de muncă aflate în gestiune şi neridicate de titulari în termenul legal.