Timp de trei zile angajaţii unei spălătorii bio din municipiul reşedinţă au ieşit în stradă. Nu însă pentru a protesta, ci pentru a-şi promova afacerea.
Săptămâna trecută s-a deschis şi oficial „Spălătoria şi curăţătoria ecologică de textile şi covoare Bio Nord Cleaning” şi cum succesul unei afaceri depinde într-o proporţie covârşitoare de promovarea iniţială, angajaţii şi-au făcut singuri reclamă. Îmbrăcaţi în haine cu sigla unităţii ei au împărţit botoşănenilor pixuri, agende şi tricouri ce aveau însemnele agentului economic. Ei au explicat botoşănenilor că Bio Nord Cleaning oferă deopotrivă servicii de curăţătorie şi spălătorie pentru persoane fizice şi juridice. Întrebaţi despre titulatura de “spălătorie ecologică”, salariaţii le-au vorbit despre grija faţă de mediul înconjurător. Ei au arătat că Bio Nord Cleaning ţine la sănătatea clienţilor, dar în acelaşi timp le respectă şi hainele. Ca atare, în procesul de curăţare se folosesc detergenţi biodegradabili cu PH neutru şi balsamuri ecologice ce confera fineţe fibrelor, prezervând calitatea şi culoarea acestora.
Bio Cleaning Nord este de fapt o Structură de Economie Socială înfiinţată printr-un program POSDRU pe axa „Promovarea incluziunii sociale” accesat de Asociaţia Şansă pentru Tine în parteneriat cu Primăria Băluşeni şi SC Cartonajul SRL. (S.B.)
VEZI ŞI:
(P) Îţi face hainele ca noi! S-a deschis prima spălătorie ECO-europeană a oraşului – FOTOGALERIE
CARE sunt persoanele care vor avea acces gratuit în mijloacele de transport: Legea a fost promulgată
Redacția Botoșăneanul
May 15, 2024
De la stână la spital: Botoșănean rănit după ce a trecut o mașină peste el
Redacția Botoșăneanul
May 15, 2024
Amenzi, permise și certificate reținute după acțiunea BLOCADA
Redacția Botoșăneanul
May 15, 2024