Din ordinul prefectului Dan Nechifor, în următoarele zile transporturile către abatoare, animale şi târguri vor fi verificate de echipe mixte, formate din reprezentanţi ai mai multor instituţii.
Măsura, în contextul alertei de pestă porcină africană, este menită să limiteze mişcarea necontrolată a animalelor aflate acum în risc major de contagiune. Filtrele vor fi poziţionate pe opt trasee, din echipele de control urmând să facă parte specialişti ai Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, însoţiţi de agenţi de poliţie. Vor fi avute în vedere zonele Săveni, Flămânzi, Ştefăneşti, Hlipiceni şi Vorona, dar mai ales drumul ce leagă comunele Răchiţi şi Roma de Botoşani. Se vor verifica, însă, şi transportatorii de pe traseele Dorohoi- Darabani şi Suliţa – Copălău. Conform ordinului prefectului, rezultatele verificărilor vor fi transmise reprezentantului Guvernului în teritoriu, controalele putând fi reluate oricând se va considera necesar. Specialiştii sanitar - veterinari au anunţat că, potrivit evoluţiei focarului de pestă porcină din Ucraina, ultimele îmbolnăviri au avut loc în localitatea Dovzhok, Novoselitskiy, Chernovtsy foarte aproape de graniţa judeţului Botoşani.
Elevii și-ar putea mări nota de la Bacalaureat: O nouă șansă la reexaminare
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
„Sacrul în artă”, expoziție organizată la Muzeul „Ștefan Luchian” Ștefănești
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
LUNI: Trafic restricționat în centrul orașului – MESAJ pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024