Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia unui bărbat din Republica Moldova, un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals.
În data de 29 iulie a.c., în jurul orei 07.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani, pasager al unui microbuz înmatriculat în Republica Moldova.
În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit asupra pasagerilor şi a bagajelor, polițiștii de frontieră descoperind în borseta bărbatului un permis de conducere eliberat de autorităţile din Polonia, având imprimată fotografia şi numele persoanei în cauză.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, oamenii legii au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Totodată în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că persoana în cauză nu este titular de permis de conducere eliberat de autorităţile din Polonia.
Bărbatul le-a declarat polițiștilor de frontieră că nu avea cunoştinţă de faptul că permisul pe care îl deţine este fals, afirmând că la începutul anului 2022 a urmat cursurile unei şcoli de şoferi din Varşovia, Polonia, iar în urma absolvirii cursurilor a obţinut respectivul permis, susţinând că permisul de conducere pe care îl deţine este autentic şi că l-a obţinut în mod legal.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale.
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor: Tradiții, obiceiuri și superstiții
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Bilete la 10 lei pentru toate sectoarele din stadion la meciul contra FC Voluntari
Diana Arici
May 03, 2024
Licitație reluată pentru viaductul și ruta alternativă Suceava – Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024