Recensământul populației a ajuns în punctul final, fiind publicate rezultatele definitive ale acestui demers important. Datele oficiale arată o scădere a populației atât în județ, cât și în municipiul reședință.
Recensământul populației începea în luna martie a anului 2022. Atunci Botoșaniul era printre județele fruntașe la procesul de recenzare. Au existat și cazuri, ce-i drept izolate, în care recenzorii au fost înjurați, fugăriți și s-a cerut ajutorul Poliției. Per ansamblu, procesul organizat de Institutul Național de Statistică (INS), prin Direcția Județeană de Statistică (DJS), s-a desfășurat fără probleme majore la Botoșani.
Astfel că primele date provizorii ale acestei cercetări statistice au fost publicate la finele anului 2022.
Statisticienii preconizau o populație de 96.766 de botoșăneni pentru municipiul reședință de județ, dar au existat inclusiv informații cum că abia s-ar fi atins pragul de 80.000.
În realitate, potrivit datelor definitive făcute publice de DJS Botoșani și care urmează să fie prezentate în ședința Colegiului Prefectural, municipiul numără 90.010 de botoșăneni, o populație mai mică decât în urmă cu zece ani, cu 16.837 persoane (15,8%).
Fenomenul se acutizează întrucât tot mai mulți oameni pleacă la muncă în străinătate și se stabilesc în alte țări. Și nu trebuie uitați nici botoșănenii care se mută în comunele limitrofe, deși au locul de muncă în municipiul reședință. Și la toate acestea contribuie sporul negativ al populației întrucât este știut că an de an avem mai mulți morți decât nou-născuți.
Rămâne de văzut dacă municipiul va avea de suferit odată cu scăderea populației. Cert este că ar putea fi afectat în mai multe feluri, de la pierderea rangului (II, în prezent) până la diminuarea numărului de consilieri locali, polițiști locali, funcționari din Primărie și chiar a fondurilor alocate de la bugetul de stat.
În urmă cu 11 ani în județul Botoșani erau 412.626 de locuitori. Câți am mai rămas?
„Rezultatele definitive ale Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021 arată o populație rezidentă a județului Botoșani de 392.821 persoane, în scădere cu 19.805 locuitori față de recensământul precedent din octombrie 2011. Majoritatea populației rezidente este de sex feminin (78.496, reprezentând 52,0%) și trăiește în mediul rural (241.759, reprezentând 61,5%)”
Valentin Popa, director DJS Botoșani.
Dar iată localitățile cu cele mai mari descreșteri ale populației rezidente la 1 decembrie 2021, față de recensământul din 2011:
Între cele două recensăminte și-a păstrat aproximativ dimensiunea comuna Vlădeni cu 4.561 de locuitori.
Comuna cea mai mică din județ este Adășeni cu numai 1.328 de oameni.
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
Nu e doar Mega Image: Zeci de magazine Profi preluate de un alt retailer
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
O botoșăneancă de 47 de ani internată la Maternitate are nevoie de sânge
Oana Sava
Dec 11, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile