După o noapte de audieri, polițiștii botoșăneni au reușit să stabilească în primă fază modul în care s-a produs accidentul de luni seară, de pe Bulevardul Mihai Eminescu, lângă Spitalul de Pediatrie.
Tânărul șofer de 28 de ani din Audi a avut un comportament agresiv la adresa tuturor celor care au ajuns la locul accidentului, polițiști sau jurnaliști.
În cursul nopții nu i s-a putut stabili alcoolemia deoarece a refuzat să sufle în etilotest. A refuzat și testarea pentru droguri, astfel că nu se știe la acest moment dacă se afla sub influența substanțelor psihoactive.
Dat fiind comportamentul său a fost internat pe Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Mavromati. Înainte de asta, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) i-au fost recoltat mostre de sânge iar în cursul zilei de astăzi se vor ști și rezultatele privitoare la alcoolemia sa.
El este cercetat la acest moment pentru vătămare corporală din culpă.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Se REDUCE vârsta de pensionare: Femeile care au copii ar putea ieși mai devreme la pensie
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Săptămâna Patimilor: Semnificații și tradiții
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Cascadorii nocturne cu mașina, un tânăr de 21 de ani rănit - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani referitor la Regulamentul rețelelor de comunicații electronice
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Șofer mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o căruță
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024