Va sta la închisoare un an și patru luni.
La data de 29 august 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.8 Flămânzi au reușit identificarea unui bărbat, de 49 de ani, din orașul Flămânzi, pe numele căruia era emis, de către Curtea de Apel Suceava, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Bărbatul a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, în timp ce se afla sub măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Acesta a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior, escortat, către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.
ACUM: FC Botoșani joacă meciul meciurilor în fața a peste 6.000 de oameni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Apă cu porția în municipiul Dorohoi – ANUNȚUL Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Sfârșit de săptămână cu filme de toate genurile la Happy Cinema – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Polițiștii și comisarii de mediu, controale cu nereguli pe la service-urile auto din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Cătălin Silegeanu: Schimbarea reală nu se poate produce cu oameni care repetă greșelile din trecut
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024