Date fiind aceste statistici s-a adoptat o rezoluţie prin care se solicită modificarea statutului PD-L astfel încît acesta să se prevadă că 45% dintre locurile eligibile pe listele pentru alegeri, dar şi cele numite să revină femeilor.
„Este clar că există misoginism"
Totodată, se doreşte şi ca 30% dintre posturile de Guvern să fie ocupate de femei. „În primul rînd d-nele ar trebui să îşi exprime dorinţa să ocupe astfel de funcţii. În comparaţie cu celelalte judeţe stăm bine şi ţin să mulţumesc biroului judeţean şi d-lui Cătălin Flutur pentru că a susţinut femeile”, a declarat Rodica Huţuleac, preşedintele organizaţiei de femei din PD-L Botoşani. În schimb, neajunsul este că sexul frumos din PD-L nu are nici o femeie parlamentar, în timp ce la nivel naţional există 16 astfel de cazuri. „Este clar că există misoginism în societatea românească”, a mai spus Huţuleac. Potrivit acesteia, jumătate din membrii PD-L Botoşani sînt femei.Fotbal în Vinerea Mare: FC Botoșani joacă la Arad
Mar 25, 2026
Tânăr de la Botoșani prins drogat cu PATRU substanțe
Mar 25, 2026