Vicepremierul Oana Gheorghiu spune că faptul că a rămas membru fondator al asociației „Dăruiește Viață” nu o face incompatibilă cu funcția din guvern. Ea îi răspunde astfel lui Carmen Uscatu, confondatoarea ONG-ului, care a spus într-un interviu pentru HotNews că, deși s-a autosuspendat din rolurile executive, Gheorghiu încă păstrează calitatea de membru cu drept de vot în Adunarea Generală a ONG-ului, iar asta este „o vulnerabilitate foarte mare”.
Într-un punct de vedere transmis, marți, HotNews, Oana Gheorghiu spune că respectă „întru totul legislația privind regimul incompatibilităților aplicabil membrilor Guvernului”.
„M-am autosuspendat din funcția executivă și din Consiliul Director al Asociației Dăruiește Viață înainte de preluarea funcției de viceprim-ministru, în deplină conformitate cu prevederile Legii nr. 161/2003. Am comunicat acest lucru în interiorul Asociației, înainte ca informația privind numirea mea să devină publică, și am transmis toate documentele necesare pentru formalizarea deciziei și pentru asigurarea continuității proiectelor pe care le-am coordonat”, a transmis Oana Gheorghiu.
Ea spune că tot ce a făcut a fost după ce s-a consultat cu avocații, „tocmai pentru a mă asigura că respect legea și principiile de integritate publică”.
„În prezent, am rămas doar membru fondator al Asociației Dăruiește Viață, ceea ce, potrivit statutului organizației, presupune apartenența la Adunarea Generală, nu la structura executivă de conducere. Atribuțiile privind gestionarea activității curente revin Consiliului Director, din care nu mai fac parte”, afirmă Oana Gheorghiu.
Ea spune că, deși este în continuare membră fondatoare a asociației nu există nicio incompatibilitate: „Statutul meu este 100% conform legii”:
„Legislația românească nu impune membrilor Guvernului obligația de a renunța la calitatea de membri fondatori ai unei organizații neguvernamentale, existând și alte persoane in Guvernul României care sunt membrii în organizații neguvernamentale.
Sursa https://www.hotnews.ro