Aletta avea doar 29 de ani și pentru ea viața abia începea. Era însărcinată și avea să devină mamă. Doar că destinul avea alte planuri pentru ea.
Tânăra a căzut victimă nevinovată unui accident în Cluj, când o mașină a fost ricoşată pe trotuar şi a zdrobit-o de un zid. A murit la scurt timp, după ce a ajuns la spital.
Din primele informaţii, şoferul unui Audi a încercat să schimbe banda, fără să se asigure şi a intrat într-un Peugeot, pe care l-a proiectat pe trotuar într-un grup de trei tinere.
Două dintre ele au reuşit să se salveze în ultima clipă. Nu însă şi Aletta, care a fost zdrobită de zid. A fost găsită în stop cardio-respirator şi i-au fost aplicate manevre de resuscitare. Ulterior a fost transportată la spital, unde s-a stins, scrie observatornews.ro
Aletta era însărcinată. Tânăra lucra la o clinică de înfrumuseţare din Cluj.
În data de 16 martie 2026, în jurul orei 16:10, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Calea Moților din municipiul Cluj-Napoca.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autovehicul condus de o femeie, de 30 de ani, din același județ.
În urma impactului, autoturismul condus de femeie a fost proiectat pe spațiul destinat pietonilor, unde a acroșat o femeie de 30 de ani. Femeia de 30 de ani, care se deplasa pe trotuar, a fost transportată la unitatea spitalicească pentru acordarea îngrijirilor medicale, scrie observatornews.ro
La testarea conducătorilor auto cu aparatul etilotest, a fost indicat rezultat negativ la ambii conducători auto. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.