Opoziția, formată din Grupul Pace (parlamentari majoritari plecați din partidul Dianei Șoșoacă) și AUR, contestă declarațiile și pozițiile recente ale lui Radu Miruță, considerându-le drept o "degradare gravă a calității actului de conducere și comunicare publică în domeniul apărării naționale". Radu Miruță ocupă această funcție de 21 de zile, anterior fiind ministru al Economiei.
Moțiunea simplă împotriva ministrului Radu Miruță, intitulată "Ministrul progresist Radu Miruță compromite credibilitatea politicii de apărare a României prin declarații iresponsabile și lipsă de rigoare strategică", va fi depusă la Senat, concomitent cu cea anunțată împotriva ministrei de Externe, Oana Țoiu, tot de la USR.
„Ministerul Apărării, domnul Radu Miruță a emis declarații publice privind posibile misiuni în Groenlanda, o zonă fără legătură directă cu obligațiile de apărare colectivă ale României, fără a furniza un cadru strategic, legal și de interoperabilitate cu NATO și UE, așa cum cer standardele diplomatice”, argumentează reprezentanții Grupului Pace și AUR.
Ministrul Radu Miruță a discutat luni, într-o emisiune la Antena 3 CNN, despre posibilitatea trimiterii de trupe românești în Groenlanda, menționând că o astfel de decizie ar fi luată în CSAT și ar putea urma un model similar cu cel al Ucrainei, unde România nu a trimis trupe.
Inițiatorii moțiunii subliniază că aceasta este motivată de „necesitatea protejării interesului național al României în domeniul apărării și securității, într-un context geopolitic extrem de volatil, în care responsabilitatea decizională și rigoarea strategică sunt esențiale pentru stabilitatea statului”.
„Abordarea ministrului Apărării reflectă un tipar mai larg al USR în gestionarea domeniilor strategice ale statului: lipsa de profunzime instituțională și tendința de a substitui expertiza profesională cu activismul politic. În domeniul apărării, aceste carențe nu sunt doar problematice, ci pot deveni periculoase”.
Sursa https://www.hotnews.ro