O femeie internată la Spitalul Mavromati s-a aruncat în noaptea de sâmbătă spre duminică de la etajul III și cum cazul nu este unul singular, în cadrul ședinței Consiliului Județean care a avut loc joi Ada Macovei a făcut o interpelare pe această temă.
În esență, liberala a solicitat modificarea sistemului de închidere a geamurilor.
”Știu că se întâmplă din când în când, dar cu toate acestea cred că putem face și noi cât de puțin pentru securizarea închiderii geamurilor. Este vorba de schimbarea mecanismului, deci nu este nimic complicat. Cred că se poate face o analiză de costuri și dacă nu este foarte mare cheltuiala, cred că pe anumite saloane sau acolo unde există pacienți cu anumite riscuri, pot fi modificate sistemele de închidere ale ferestrelor”,
Ada Macovei, consilier județean.
Spitalul Județean de Urgență Mavromati se subordonează CJ, aflându-se în portofoliul vicepreședintelui Dorin Birta.
”Nu cred că va fi o problemă în a securiza această zonă. Acolo este în desfășurare o anchetă internă, vom vedea rezultatul și bineînțeles că vom găsi o soluție pentru a elimina aceste probleme”,
Dorin Birta, vicepreședinte CJ.
Consiliera PNL a mai cerut să i se transmită în scris o situație privind posturile vacante de asistente medicale și infirmiere ”pentru că se tot discută de o lipsă de personal acută”, lucru care se răsfrânge asupra siguranței și îngrijirii bolnavilor.
Trufin la depunerea candidaturii: Fac parte din echipa care NU se bate la retrogradare - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Bucuria vieții rurale - 11 motive pentru care merită să te muți la țară
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Aritmie cardiacă: cauze și simptome
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Tânăr luat de acasă în cătușe după ce și-a făcut de cap în trafic
Oana Sava
Apr 27, 2024