Dacă firmelor din Botoșani li s-a interzis desfășurarea de activități comerciale pe Pietonalul Unirii, unei companii uriașe i s-a permis să se instaleze în cea mai circulată zonă pietonală a orașului.
UPC a parcat un camion special vis-a-vis de fosta agenție BRD, unde își face reclamă la serviciile pe care le oferă. Mijlocul auto a fost amenajat ca un fel de magazin mobil în care sunt montate mai multe televizoare, iar două tinere cu tablete derulează la rândul lor o campanie de promovare.
Edilii susțin că, de fapt, acțiunea respectivă face parte din rândul manifestărilor dedicate Supercupei României, care este găzduită în premieră de Botoșani.
”Botoșaniul este onorat să aibă un astfel de eveniment la el acasă pentru că promovează la nivel național municipiul și atunci e o acțiune de promovare a sportului și a municipiului Botoșani”,
Marian Murariu, viceprimar Botoșani.
Problema este însă că pe respectiva autospecială nu exista nici măcar un singur afiș cu Supercupa României, iar din toate televizoarele existente acolo doar unul era comutat pe un canal de sport, însă nu cel care va transmite meciul Viitorul Constanța - FC Voluntari.
Viceprimarul Murariu a precizat însă că nu s-a ocupat el direct de ceea ce se întâmplă pe Pietonal Unirii, ci Romulus Eram, consilier al primarului Cătălin Flutur.
Acceptarea unei multinaționale pe pietonal și interzicerea firmelor din Botoșani vine în sprijinul variantei neoficiale care circulă despre interzicerea teraselor și care ar pleca de la campania electorală din 2012, când unul dintre patronii de restaurante ar fi refuzat să susțină un anumit candidat. Episodul s-ar fi repetat și în 2016. Timp de patru ani atât respectivul antreprenor, cât și alții, au primit acceptul Primăriei Botoșani să își deschidă terase, însă după schimbarea edilului șef, brusc cei de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, prin care s-a derulat programul european de reabilitarea a Pietonalului Unirii, au transmis municipalității să nu mai permită astfel de activități, după ce atâtea veri la rând nu au avut ceva de obiectat.
Sergiu Bălășcău
May 05, 2024
Tânăr din Botoșani dus cu Poliția la spital după o plimbare în trafic
Oana Sava
May 04, 2024
Botoșăneancă dată dispărută după ce a plecat astăzi de acasă fără să anunțe familia
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Sergiu Bălășcău
May 04, 2024
BLOCADA la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, vitezomanii au dat de necaz
Oana Sava
May 04, 2024