O botoșăneancă a rămas fără 3.500 de lei într-un moment de neatenție 

Polițiștii l-au reținut pe hoț pentru 24 de ore. 

 

Pe 20 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 23 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt. 

 

În urma probatoriului administrat de polițiști a reieșit faptul că, acesta, la data de 17 octombrie 2025, în timp ce se afla în incinta unei societăți, profitând de neatenția victimei, o femeie, de 58 de ani, din comuna Dângeni, i-ar fi sustras acesteia din geantă, 3.500 de lei.

 

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, ulterior, va fi prezentat în fața instanței de judecată în vederea dispunerii unei măsuri preventive față de acesta.

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare